Fragmente literare care ne-au plăcut

Rezumarea primului mesaj :

Voit, obligaţi (sper că nu!) sau provocaţi, citim; aici lansăm porovocarea. De ce? Pentru că cititul poate avea (eu cred că are) un mare aport în ceea ce suntem sau am putea deveni. Citind completezi ceea ce trăieşti, îţi deschizi orizonturi, înţelegi diferit lucrurile trăite şi priveşti altfel spre cele viitoare.
Nu ştiu ce vă place vouă să citiţi dar eu savurez aproape orice are ceva nou şi interesant să-mi spună.
Achiziţionarea unei cărţi reprezintă ceva plăcut pentru mine, sunt ca un copil care primeşte o jucărie nouă.

Aici e locul fragmentelor care ne-au plăcut; menţionăm autorul şi cartea aferentă.
E un mod de a recomanda şi altora ceea ce a reuşit să ne marcheze.

încep eu:

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu

Nu , ca pe alea le baga la citate.

Aşadar, iată, gîndii, cum se produce o despărţire! În cîteva clipe, în care nu se rosteşte nici un cuvînt. Da, nu poţi niciodată să-ţi imaginezi un astfel de eveniment; nu e cum cred şi nu vine cînd ţi se pare inevitabil! Seamănă cu moartea, cînd simţi că apropierea ei este neîndoielnică şi de astă dată nu te va cruţa: e foarte rău. Nu seamănă cu morţile care pînă atunci îţi reamintiseră doar că ea există şi că trăind nu trebuie să uiţi sfîrşitul. Numai în carceră mai simţisem un astfel de frig interior şi o astfel de singurătate fără scăpare. Tot astfel era cînd îţi legai viaţa de cineva. Te desparţi de mai multe ori pînă te desparţi (cum mi se întîmplase mie pînă atunci), iar cînd e să fie de-adevăratelea simţi cum moare pentru tine speranţa fericirii, despre care nu bănuiseşi ce întindere are în fiinţa ta şi cît de adînc este ea împletită cu bucuria de a trăi, bucurie care pînă atunci crezuseşi că e autonomă şi nu poate fi alungată de nimic. Nu e o suferinţă, ci o cădere într-un abis insondabil. Cuvintele des rostite de Nimeni: "viaţa nu mai avea pentru mine nici un rost", şi care pînă atunci ţi se păruseră incredibile (cum să nu mai aibă viaţa nici un rost? e suficient să priveşti cerul! Îţi spui fără să bănuieşti în clipa aceea că cerul e invadat de speranţele tale secrete, de visurile tale fără nume) devin pentru tine o realitate brutală, în care ai vrea, ca şi înainte, să nu crezi, dar îţi dai seama că nu mai sînt gîndite şi rostite de alţii, ci de tine, şi că tot ceea ce vezi (chiar şi corul!) e străin de tine, cum tot ceea ce credeai tu că reprezinţi îţi este străin.

M. Preda
Cel mai iubit dintre pământeni

Cred ca a descris foarte bine sentimentul pe care-l traiesti dupa o despartire.....frumos spus.

Este mult mai bine să înduri cu răbdare o durere usturătoare pe care nimeni în afară de tine nu o simte, decât să faci în pripă şi negândit un lucru ale cărui urmări îi vor afecta pe toţi cei care au legătură cu tine. ...

Este o dovadă de slăbiciune şi prostie să spui că nu poţi să înduri ceea ce soarta îţi cere să înduri.

Este inutil să spui că fiinţele omeneşti ar trebui să se mulţumească doar cu linişte; ele au nevoie de acţiune şi dacă nu o pot găsi, o creează. Milioane de oameni sunt condamnaţi la un destin şi mai liniştit decât al meu şi milioane se revoltă în tăcere împotriva sorţii lor. Nimeni nu ştie cât de multe răzvrătiri - în fara celor politice- agită masele de fiinţe vii care populează pământul. Se presupune că femeile sunt în general calme, dar femeile sunt aidoma bărbaţilor, ele au nevoie să-și antreneze şi să-și dezvolte aptitudinile şi le trebuie un câmp de luptă pentru eforturile lor, la fel ca şi bărbaţilor; ele suferă când constrângerea e prea aspră, când lâncezeala e deplină, exact la fel cum suferă şi bărbaţii.


Charlotte Bronte, în Jane Eyere

Vals nocturn

astă seară nu-ţi mai solfagiez absenţa la pian, o să fie o seară năucă, o să facem dragoste sub stele
eu mă dezbrac până şi de cuvinte,
stau goală şi-am să tac încât vei auzi cum îţi sorb răsuflarea
tu să-mi asculţi bătăile din tâmple şi framătul trupului şi să mă strângi cu priviri brăzdate de fulgere
până când inima mea va bate doar în inima ta
îţi spun de pe acum că nu vreau să zbor ci doar să dansez când surâsul tău îmi luminează umbra
şi mai vreau să-mi injectez mirosul tău, să-l simt galopându-mi în vene

într-un târziu, numai vântul va scutura pe claviatură o frunză


Sincer nu mai stiu de unde este, am gasit-o intr-un fisier vechi. Poate stiti voi.

De Sade nu-i Eminescu

Dupa ce termin treaba sigur o voi citi, pare interesanta.
Ca si cealalta de fapt, de la alt topic.

Ce mult ai scris
Si cata rabdare am avut eu ca sa citesc tot
Frumos. E roman? Adica...fictiune? Sau coiotii chiar au mancat pisica?

Nu este fictiune, este o intamplare din viata lui Gregg Braden. Este despre compasiune.

Daca erai chinezoaica nu ziceai asa.
Mancai tu pisica.

poate eram tot vegetariana

Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori, din ambele motive. Insa, de cele mai multe ori, uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit

Octavian Paller