Fragmente literare care ne-au plăcut

Rezumarea primului mesaj :

Voit, obligaţi (sper că nu!) sau provocaţi, citim; aici lansăm porovocarea. De ce? Pentru că cititul poate avea (eu cred că are) un mare aport în ceea ce suntem sau am putea deveni. Citind completezi ceea ce trăieşti, îţi deschizi orizonturi, înţelegi diferit lucrurile trăite şi priveşti altfel spre cele viitoare.
Nu ştiu ce vă place vouă să citiţi dar eu savurez aproape orice are ceva nou şi interesant să-mi spună.
Achiziţionarea unei cărţi reprezintă ceva plăcut pentru mine, sunt ca un copil care primeşte o jucărie nouă.

Aici e locul fragmentelor care ne-au plăcut; menţionăm autorul şi cartea aferentă.
E un mod de a recomanda şi altora ceea ce a reuşit să ne marcheze.

încep eu:

Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești; d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

''Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri! Dragi-mi erau tata şi mama, fraţii şi surorile, şi băieţii satului, tovarăşii mei din copilărie, cu care, în zile geroase de iarnă, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara, în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, prundul cu ştioalnele, ţarinile cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care-mi zâmbeau zorile în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi-mi erau şezătorile, clăcile, horele şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire! De piatră de-ai fi fost, şi nu se putea să nu-ţi salte inima de bucurie când auzeai, uneori în puterea nopţii, pe Mihai scripcarul din Humuleşti umblând tot satul câte c-o droaie de flăcăi după dânsul şi cântând:
Frunză verde de cicoare,
Astă noapte pe răcoare
Cânta o privighetoare
Cu viersul de fată mare.
Şi cânta cu glas duios,
De picau frunzele jos;
Şi cânta cu glas subţire
Pentru-a noastră despărţire;
Şi ofta şi ciripea,
Inima de ţ-o rupea!''

Mi se pare cel mai frumos si induiosator fragment din Amintirile lui Creanga, mi-a incantat copilaria si mi-o amintesc pe mamaie cum imi citea frumos, cu intonatie, de ma uitam vrajita la ea.

De cand n-am mai citit eu aceste randuri! M-a luat nostalgia!

Moscova, 1886

Din respect pentru tine, voi fi sincer. Ești furios, te simți insultat. […] Asta pentru că ești o persoană decentă care conștientizează că trăiește o minciună. Și când un om se simte vinovat, întotdeauna caută justificări în afara lui. […]

Dacă eu mi-aș abandona familia, aș încerca să-mi găsesc scuza în caracterul pe care-l avea mama sau în faptul că scuip sânge. E o chestiune naturală și de iertat. E natura umană, până la urmă. Și ai dreptate când simți că trăiești o minciună. Dacă nu ai fi simțit asta, nu te-aș fi numit o persoană decentă. Când dispare și decența, ei bine, asta e deja altă poveste. Te resemnezi cu minciuna și ajungi să nu o mai vezi.

Pentru mine nu ești un mister, și adevărul e că poți fi și extrem de ridicol. […]

[…] Deseori mi te-ai plâns că oamenii „nu te înțeleg”! Goethe și Newton nu s-au plâns de asta… Numai Iisus s-a plâns, dar El se referea la doctrina Lui, nu la persoana Sa.[…] Oamenii te înțeleg perfect. Și dacă tu nu te înțelegi pe tine însuți, nu e vina lor.

Te asigur, ca frate și ca prieten, că te înțeleg și sunt alături de tine cu toată inima mea. Îți cunosc calitățile cum îmi cunosc dosul palmei; le prețuiesc și le respect din tot sufletul. Dacă dorești să-ți arăt că te înțeleg, îți pot enumera aceste calități. Cred că ești un om bun, atât de bun până la a fi moale, mărinimos, lipsit de egoism, ești în stare să-ți dai și ultimul bănuț; nu ai în tine nici invidie, nici ură; ai o inima simplă, ești compătimitor cu oamenii și animalele, ești demn de încredere, fără pică sau șiretenie în tine, și uiți repede răul…

Ai de asemenea un har de sus pe care mulți nu-l au: talentul. Acest talent te ridică dintre milioane de alți oameni, pentru că pe Pământ, doar unul din două milioane de oameni este artist. Talentul e cel care te distinge între ceilalți: și dacă ai fi fost un broscoi sau o tarantulă, oamenii tot te-ar fi respectat, pentru că talentului îi sunt iertate toate păcatele.

Ai însă un singur neajuns, și toată situația ta se trage de acolo. Iar acest neajuns este completa ta lipsă de cultură. Iartă-mă, te rog, dar veritas magis amicitiae [adevărul mai presus de prietenie].

Vezi tu, viața are condițiile sale. Dacă vrei să-ți găsești locul printre oamenii educați, să te simți binevenit și fericit cu ei, trebuie să ai o anumită cultură. Talentul e cel care te-a adus în cercul acesta căruia îi aparții, dar… ești dat în lături și pendulezi între oameni culți și locatarii de vizavi.

În opinia mea, oamenii culți îndeplinesc următoarele condiții:

1. Respectă personalitatea umană și, astfel, sunt întotdeauna buni, blânzi, politicoși și gata să dea o mână de ajutor. Nu fac mare caz dacă le lipsește un ciocan sau o radieră; dacă locuiesc împreună cu cineva, nu privesc lucrul acesta ca pe o favoare pe care o fac acelei persoane și, atunci când pleacă, nu spun „nu se poate trăi cu tine”. Iartă vacarmul și frigul, și carnea arsă, și vorbele de duh, și prezența străinilor în casele lor.

2. Nu se identifică doar cu cerșetorii și pisicile. Inimile lor suferă după ceea ce ochiul nu poate vedea… Se scoală noaptea din pat să ajute, să le plătească fraților facultatea, să le cumpere haine mamelor lor.

3. Respectă proprietatea altora și, astfel, își plătesc datoriile.

4.Sunt neprihăniți și minciuna îi înfricoșează. Nu mint nici cu cele mai mărunte lucruri. Minciuna este o insultă la adresa ascultătorului și îl așază într-o poziție inferioară în ochii vorbitorului. Nu pozează, pe stradă se poartă ca acasă, nu se fălesc dinaintea celor mai sărmani ca ei. Nu sunt înclinați spre flecăreală și nu-și împovărează ascultătorii cu confesiunile lor. Din respect pentru ei, de multe ori aleg să tacă decât să vorbească.

5. Nu se victimizează pentru a smulge compasiune. Nu se joacă cu inimile celorlalți pentru ca aceștia să ofteze și să le ofere atenție. Nu spun „Sunt neînțeles” sau „Nu sunt dorit” pentru a crea drame ieftine, vulgare, răsuflate, false.

6. Nu au vanități gratuite. Nu le pasă de lucrurile frivole ca celebritatea, […], nu pleacă urechea la perorația delirantă a vreunui privitor la un spectacol, nu doresc să fie cunoscuți prin taverne… Dacă fac o faptă bună, nu pășesc țanțoș ca și când ar fi săvârșit o minune și nu se fălesc că au intrat acolo unde alții nu au fost admiși… Cei cu adevărat talentați se țin cât mai departe de ochii lumii… Până și Krîlov 1 spunea că un butoi gol sună mai tare decât unul plin.

7. Dacă au un anumit talent, îl respectă. Sacrifică pentru el odihna, femeile, vinul, vanitatea… Sunt mândri de talentul lor… Mai mult decât atât, sunt delicați.

8. Își dezvoltă un simț estetic. Nu se pot duce la culcare în hainele de zi, nu pot să vadă crăpături în ziduri din care ies gândaci, nu pot să respire aer toxic, nu pot păși pe unde a scuipat altcineva, nu mănâncă direct din oala de pe aragaz. Caută cât de mult posibil să se înfrâneze și să-și înnobileze impulsul sexual… De la o femeie nu își doresc o parteneră cu care să împartă patul… Nu caută genul de dibăcie pe care o au cele care spun minciuni neîncetat. De la o femeie își doresc, în special dacă sunt artiști, spontaneitate, eleganță, compasiune, instinct matern… Nu dau peste cap vodcă la orice oră din zi sau din noapte, nu se poartă ca porcii. Beau doar când sunt liberi, la ocazii. Pentru că-și doresc mens sana in corpore sano [o minte sănătoasă într-un corp sănătos].

Și așa mai departe. Asta este ceea ce fac oamenii culți. Pentru a fi cult și a nu fi sub nivelul mediului tău, nu este suficient să fi citit The Pickwick Papers și să fi învățat pe de rost un monolog din Faust …

Este însă nevoie de trudă constantă, zi și noapte, lecturi consecvente, studiu, voință. Fiecare oră dedicată este prețioasă. Trebuie să renunți la vechiul tău stil de viață și să o iei de la capăt. Vino acasă. Aruncă sticla de vodcă, întinde-te pe canapea și pune mâna pe o carte. Acordă-i o șansă lui Turgheniev. Nu l-ai citit niciodată.

Trebuie să renunți la vanitatea ta, nu mai ești copil… Vei avea 30 de ani curând. E timpul!
Te aștept… Cu toții te așteptăm.

Al tău,
A. Cehov

Un fragment din scrisoarea lui Anton Cehov catre fratele sau Nikolai. Acesta, un talent nativ in pictura, va muri la 31 de ani, rapus de alcool si TBC. Nu stim ce turnura ar fi luat viata lui Nikolai daca ar fi reusit sa faca un efort de vointa. Ramane de vazut ce sens ii acordam vietii noastre.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.
-E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba: -Cati bani ai?
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figuri. -Ajung? intreba ea cu mandrie. -Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei.
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia. -Ia-o, spuse el fetitei. -Si du-o cu grija.
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.
O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse: -Colierul acesta a fost cumparat de aici?
-Da, domnisoara.
-Si cat a costat?
-Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine.
-Dar sora mea avea doar cativa banuti! N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!
Bijutierul lua cutia cu pretiosul ei continut, o inchise, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
-Sora dumneavoastră a platit. A plătit pretul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce ea avea.

Autor necunoscut.

Copiii se nasc intai in inimile parintilor

Slava Domnului pentru toate!
La multi ani, tata si mama!

Mamico, daca te uiti prin calendar, vei observa ca la marile sarbatori, a doua zi dupa sarbatoare, sunt praznuiti si cei care au contribuit la fericitul eveniment.

Prin analogie un pic inversata, m-am gandit ca voi nefiind inca trecuti in calendar, dar fiind desavarsiti contribuitori la nasterea copiilor vostri, sa consideram sarbatorirea voastra astazi.

Si pentru ca saptamana trecuta m-ai criticat in fata librariei, ca nu mai scriu ca pe vremuri, m-am rugat sa fiu in stare, macar de ziua voastra, sa scriu ceva mai acatarii.

N-a fost nevoie sa scriu, pentru ca am auzit ceva minunat; am repetat pana acasa si acum reproduc din memorie:

“Cand intalnesti o persoana, intai ii vezi trupul, care este frumos sau urat, apoi ii cunosti mintea, care este fie proasta de da in gropi, fie mandra si semeata de nu isi vede lungul nasului, fie, in rarele cazuri, cuminte. Daca ramai agatat cu privirea de trupul sau de mintea celui intalnit, tragand concluzii pripite, risti sa pierzi intalnirea cu sufletul acelei persoane.

Sufletul este ceva minunat, care oricat de murdar ar fi, oricat de impovarat de mandrie si greseli, tot mai are o mica stralucire, daca omul respectiv recunoaste Puterea Creatorului sufletului Sau.

Sufletul este legatura dintre Dumnezeu si om. Sufletul omenirii porneste din Dumnezeu si calatoreste in lume prin oameni, si daca reusim sa il pastram curat, suntem la locul si la momentul potrivit mereu.

Sufletul este cel de care trebuie sa avem grija, inainte de a avea grija de trup si de dobandirea informatiilor, pentru ca un suflet curat are puterea de a picta frumusetea pe chipul omului, de a darui sanatate trupului si intelepciune si cunoastere mintii.

Cand intalnesti o persoana, priveste-i culoarea ochilor. Singurele ganduri, privind culoarea ochilor sunt ganduri bio, care te poarta spre seninul cerului, spre verdele padurii, spre blandetea caprioarelor, spre absolut. In felul acesta, nu vei vedea nici un defect fizic. Iar daca vorbele interlocutorului nu sunt tocmai potrivite pentru auz, gandeste-te ca poate a avut si el un moment greu si fiindu-ti mila de sufletul acelui om, plangi un pic pentru el, la fel cum ai plange pentru tine.

In cele din urma, vei intelege, la un moment dat ca ai plans chiar pentru tine, pentru ca de fiecare data cand intalnim un om, ne intalnim cu propriile noastre defecte sau calitati, dar fiind egoisti, nu observam ca dincolo de privirea celui intalnit, suntem noi insine.”

Eram pe strada si un baiat ii explica unei fete cum sunt intalnirile dintre oameni. Mi-ar fi placut sa merg mai mult in urma lor si sa ascult cat de frumos vorbea el si cat de indragostita asculta ea.

I-am depasit si mi-as fi dorit sa le vad chipurile. Mi-a fost rusine sa ma intorc si sa-i privesc.

Dar de fiecare data cand ma voi intalni cu voi, imi voi aminti si de ei. Am rascolit prin memorie si mi-am amintit ca si noi eram asa la varsta lor.

Fericitilor! Cu copii adolescenti, sunteti si voi adolescenti! Bucurati-va! Bucurati-va! Bucurati-va!

Si cu doi parinti intelepti, si adolescentii vostri sunt pe drumul intelepciunii si al cunoasterii, care vorba tanarului din randurile de mai sus, trebuie sa fie mai intai legate de propriul suflet, darul Lui Dumnezeu, pentru om.

din Scrisoarea unei femei catre prietenii ei

Complicitate inutilă
Demult,
Am înflorit în tine
Orhidee,
Sunt ofilită acum,
Dar...
Nu-ţi măsura prea grabnic
Amara biruinţă ;
Dincolo de tine,
Am prins rădăcină
Copac!
...

Pentru unii dintre noi s-a făcut târziu.
Uitaţi-vă adânc în mine
Dar,
Nu zâmbiţi complice.
Eu nu ştiu să măsluiesc cărţile
Vieţii...
De-aceea poate,
Merg
În şir indian,
Singură!

Virginia Radu Gavrilă

Un fragment interesant din cartea pe care tocmai am inceput-o: "Demonul binelui" de Henry de Montherlant.

Geniul barbatului e sa oboseasca de pe urma obisnuintei: lumea vrea ca el sa ramana credincios unei singure femei, care, cu fiecare luna, devine din ce in ce mai putin atragatoare. Un sot de cincizeci si cinci de ani, daca nu-i un nevolnic si se afla in plina putere: cum sa se poata multumi cu o femeie de cincizeci de ani, afara de faptul cand n-ar fi un vicios? Daca o face din indatorinta, natura carteste: are necazuri cu sanatatea. Toti doctorii inteligenti pe care-i cunosc il sfatuiesc pe barbatul aflat la varsta asta, daca are temperament, sa fie infidel.

Presimt ca o sa ma irite la culme cartea asta

Mai exista si alte astfel de pasaje? Am chef sa ma amuz!

 Acum depinde cum arata femeia aia de 50 de ani. Unele arata chiar foarte bine.    Azi-noapte am visat chiar ca ma sfatuia cineva sa incerc la liceence (cu succes). Eu cred ca era dracul. 

pitulicea a scris: Pai, in cazul asta (si nu numai), barbatul este un mare las si un mare ipocrit

Cand spui las si ipocrit mai conteaza marimea ?   ..... dar nu asta este esential , pierzi un amanunt din vedere : '' vis pe care societatea, mult mai mult decat natura, i-l inoculeaza prin toate mijloacele, in interesul speciei'' .... da' la interesul individului se gandeste cineva ? ....doar individul , of course

Normal si gandesc ca atare , dar asta nu inseamna ca iau de bun tot ce scrie in cartea aceea    ...

De exemplu ''dupa parerea mea, asa cum barbatul nu doreste femeia pentru ca o gaseste frumoasa, ci o declara frumoasa pentru a-si justifica dorinta, ''e al naibii de fals  : dorinta in sine  este insuflata de frumusetea femeii iubite sau dorite , sentimentul exista si nu necesita justificare , ca este moral sau nu e alta discutie   ....