Povesti cu haz, povesti nemuritoare

Din istoria Angliei

"Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat".
Nuntile aveau loc in general in luna iunie, pentru ca singura baie din an se facea in luna mai si in prima luna a verii viitorii soti inca miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja imbibat de "miresmele" transpiratiei si ca sa mascheze cit de cit mirosul neplacut, miresele purtau in brate un buchet de flori (de aici a ramas obiceiul buchetului purtat de mireasa!) ;
"Cada" era,de fapt, un butoi mare, plin cu apa calda. Stapinul casei avea privilegiul de a se imbaia primul, in apa curata. In aceeasi apa urmau la spalat, rind pe rind, fiii si restul persoanelor de sex masculin din familie.
Apoi venea rindul femeilor si, la sfirsit, al copiilor, in ordinea descrescatoare a virstelor.
In final, apa era atit de murdara, incit puteai pierde un bebelus prin ea. De atunci dateaza la britanici vorba "Nu arunca pruncul odata cu apa in care te-ai spalat".
Regina Elisabeta I a Angliei a ramas celebra si prin urmatoarea declaratie, facuta cu mandrie: "Fie ca e nevoie sau nu, eu o data la trei luni ma spal !"
"Ploua cu pisici si ciini" (It's raining cats and dogs)
Casele erau acoperite cu snopi de paie sau coceni, fara scinduri dedesubt. Acoperisul casei era singurul loc in care animalele se puteau adaposti de frig. Drept pentru care ciinii, pisicile si alte vietati mai mici (soareci, gindaci etc.) se cuibareau in paiele care acopereau casa. Cind ploua, paiele deveneau alunecoase si animalele cadeau uneori direct peste oameni. In acea perioada a aparut zicala "Ploua cu pisici si ciini".
Adapostirea animalelor in acoperis a fost si motivul pentru care s-a inventat baldachinul. Insecte sau diverse materii fecale puteau murdari asternutul la orice ora. Cineva a avut geniala idee de a intinde deasupra patului un cearsaf, pentru protectie ...
Bogatasii isi faceau podeaua casei din dale de piatra, care deveneau alunecoase pe vreme umeda.
Pentru marirea aderentei in timpul mersului, se presara prin casa pleava. Reimprospatate succesiv, straturile de pleava amestecata cu apa atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea usii de la intrare, exista pericolul ca amestecul de pleava cu apa sa curga afara din casa.
Problema a fost rezolvata prin inventarea pragului.
"Salvat de clopotel"
Cei care din greseala erau ingropati de vii erau salvati de un clopotel. Pentru baut rachiu sau whisky erau folosite cesti din plumb.Combinatia alcool-plumb fiind atit de toxica incit ii scotea pe multi din uz pentru citeva zile. Chefliii gasiti intinsi pe marginea drumului erau considerati morti si pregatiti pentru inmormintare. Inainte insa de a fi ingropati li se mai dadea o sansa - erau asezati pe masa din bucatarie timp de citeva zile.
Asteptind ca "mortul" sa-si revina - ceea ce se intimpla de multe ori -rudele si prietenii mincau si beau in jurul mesei. Asa a aparut obiceiul priveghiului. Teritoriul Angliei este locuit de multi, multi ani,asa ca, la inceputul secolului al XVI-lea, a inceput sa fie criza de locuri de veci. Solutia a fost scoaterea sicrielor mai vechi, depunerea osemintelor in niste depozite si refolosirea spatiului pentru un mort "proaspat".
La deschiderea vechilor sicrie s-a constatat ca unul din 25 era zgiriat de unghii pe interior.
Dindu-si seama ca unii semeni ai lor au fost ingropati de vii, englezii au inventat un mecanism de salvare a celor ingropati de vii. De mina"mortului" era legata o sfoara, care, printr-o gaura in sicriu,era legata la un clopotel, montat linga mormint. Patrulele din cimitir supravegheau clopoteii. De aici vine vorba "saved by the bell"("salvat de clopotel").

O lectie importanta


''Eram fericit. Urma sa ma casatoresc in curand.
Totul era perfect, in afara de un singur lucru care nu-mi dadea pace: viitoarea soacra.
Era o femeie de cariera, desteapta,foarte frumoasa si sexi, care uneori flirta cu mine, chiar pe fata, si asta ma facea sa ma simt prost.
Intr-o zi, m-a sunat si m-a chemat pe la ea, sa verific invitatiile.
Era singura si cand am ajuns, mi-a soptit ca avea fata de mine sentimente si dorinte pe care nu le putea trece cu vederea, asa ca inainte de a ma casatori, ea vrea sa faca o data dragoste cu mine...
Ce puteam spune? Eram socat si nu puteam spune un cuvant.
Ea a mai adaugat ca se va duce in dormitor si ma va astepta dezbracata, iar daca ma simt in stare....sa ma duc si eu.
Priveam fermecatorul ei corp cum se indeparta de mine.
Am stat pironit un moment, iar apoi m-am intors si m-am indreptat in graba spre usa de la intrare... am deschis-o si am iesit.
In fata usii, sotul ei (viitorul meu socru) statea cu pusca in mana si cu lacrimi in ochi, m-a imbratisat si mi-a zis ca sunt foarte fericiti pentru ca am trecut micul lor test:
"Bun venit in familie! Nu doream ca fata noastra sa se marite cu un barbat care sa nu poata face fata tentatiilor!"
Atunci mi s-au inmuiat picioarele si am invatat inca o lectie importanta, pe care n-am s-o uit niciodata: tine-ti intotdeauna prezervativele in masina! ''

    Tare !

   

Scrisoarea unei mame blonde

Draga fiule,
Iti scriu aceste randuri ca sa stii ca iti scriu. Daca primesti aceasta scrisoare inseamna ca a ajuns cu bine. Daca nu o primesti, atunci sa ma anunti pentru a ti-o mai timite o data.
Iti scriu incet pentru ca stiu ca tu nu citesti prea repede.
Acum cateva zile tatal tau a citit ca marea majoritate a accidentelor se petrec la o distanta de un kilometru de casa. De aceea ne-am hotarat sa ne mutam mai departe.
Noua casa este minunata; are si masina de spalat, dar nu stiu sigur daca merge. Ieri, am bagat lenjeria in ea, am tras de maneta, si de-atunci n-am mai vazut-o.
Vremea pe aici nu e foarte rea. Saptamana trecuta n-a plouat decat de doua ori. Prima data, ploaia a tinut 3 zile, a doua oara 4 zile.
A propos de vesta pe care o voiai, unchiul Petre mi-a spus ca daca o trimitem cu nasturi, cum sunt ei grei, o sa coste mai mult; atunci am taiat nasturii si i-am pus in buzunar.
In sfarsit, l-am ingropat pe bunicu ; l-am gasit cand ne-am mutat. Era in dulap din ziua in care a castigat la De-a v-ati ascunselea.
Sa-ti mai zic ca alaltaieri, a explodat bucataria si tatal tau si cu mine am 'zburat' din casa. Ce emotie! a fost pentru prima data dupa multi ani cand tatal tau si cu mine iesim impreuna undeva. A venit doctorul sa vada
daca suntem in regula, si mi-a pus un tub din sticla in gura. Mi-a zis sa nu vorbesc 10 minute. Tatal tau s-a oferit sa cumpere tubul acela.
Si daca tot vorbim de taica tau, te anunt ca si-a gasit de lucru, e foarte mandru de asta. Lucreaza peste aproape 500 de oameni. L-au angajat sa tunda iarba in cimitir.
Sora ta Julia, cea care s-a casatorit cu sotul ei, a nascut in sfarsit, dar nu stim inca sexul copilului. N-as putea inca sa-ti spun daca esti unchi sau matusa
Taica tau a intrebat-o pe sora-ta Lucia daca mai este insarcinata. Lucia i-a zis ca da, in 5 cinci luni de-acum; atunci taica tau a intrebat-o daca era sigura ca era al ei. Ea i-a spus sigura ca da. Ce fata sigura, cata mandrie! Asa fata, asa tata!
Varul tau Paul s-a casatorit si se roaga in fiecare zi in fata sotiei lui. E fecioara!
Dimpotriva, nu l-am mai vazut pe unchiul Vasile, ala care a murit anul trecut...
Cel mai rau e fratetu ala mic, Ionut. A incuiat masina si a lasat cheile inauntru. A trebuit sa se duca pana acasa sa aduca dublura ca sa ne scoata pe toti de acolo.
Bine, fiule. Nu pot sa-ti trec adresa pe plic pentru ca n-o stiu. De fapt, ultima familie care a locuit aici, a plecat cu numerele pentru a le pune la noua adresa.

Daca o vezi pe Margareta, transmite-i salutarile noastre. Daca n-o vezi
nu-i spune nimic.
Mama ta care te adora,
Antoaneta


P.S. Aveam de gand sa-ti pun si niste bani, dar deja am inchis plicul.

Relatarea unui roman care traieste in Occident-SUA

''De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.
După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!
Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășițe de simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal și să-l manînci, așa, ca un barbar? Eh, cînd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operațiunile specifice, insistînd pe secționarea carotidei și colectarea sîngelui într-un lighean, de preferință cu smalțul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui și mai ales a borîndăului. N-amștiut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu știu nici în românește, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim șoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puțină sare.
Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atîta atenție nu o să mai prind, poate, niciodată. După ce epilăm animalul cu flacăra, continui eu, îl despicăm cu securea sau toporul, ce ne vine la mînă, și scoatem organele, pe care le fierbem împreună cu capul, în vederea preparării caltaboșului. Știți, bănuiesc – le-am zis eu degajat –, că pentru caltaboș se folosește intestinul gros, spălat facultativ și opărit în apă cu ceapă, pentru mascarea miasmelor naturale. S-a plecat cu grupul după fraza asta, și am mai rămas cu vreo trei, cei mai tari de înger și de stomac, cred, de fapt doi, că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză și stă toată ziua cu căștile pe urechi, dar se alătură oricărui grup și dă din cap aprobator la orice discuție.
Cu restul cărnii, am zis eu mai departe, facem cîrnați, grătare și sarmale, iar dacă răposatul a fost gras, putem să frigem și o oală de jumări, așa, de poftă, care să mai taie din tăria băuturii. Eu zic că au scăpat ieftin totuși, pentru că dacă m-aș fi apucat să le povestesc cum se fac hot dogii și parizerul pe care le înfulecă ei la lunch, băgam toată firma-n spital."

Traiasca globalizarea!

   

Doro!!!    

VARVARA ŞI MEDICUL

(Cabinet medical. Medicul, cu o figură suferindă, toarnă un praf oarecare într-un pahar cu apă, amestecă. După cum se pipăie, îl doare, foarte tare, stomacul. Cineva bate la uşă şi, imediat, intră Varvara, o femeie de la ţară, de vreo 70 de ani, cu o basma neagră pe cap şi cu o paporniţă în mână.)

VARVARA (înfiptă): Bună ziua, dom' doctor!
MEDICUL (făcând o schimă de durere): Bună ziua...
VARVARA (vorbeşte repede): Dom' doctor, sunt bolnavă greu! Nu mai am nimic sănătos în mine! Mă doare şi la lingurea, şi la gâlci, şi la ficaţi, şi la junghietură, şi la fiere, de inimă rea, şi la genunchi, tot, tot, tot mă doare! Am suferit şi de brâncă, şi de lingoare, şi de năduf, şi de trânci, ca ăştia de la oraş! Venii la Sultana, nepoată-mea, de mă plânsei la ea: Sultano, mor! „Cum să mori? Du-te şi dumneata la un doctor!“ - zice. Ştii că ai dreptate? - zic, şi hai să vin. Că mă doare toate, parcă sunt putredă pe dinăuntru. Da' mai ales mă doare aici! Parcă stă cineva cu un ac şi-uite-aşa, şi-uite-aşa mă-mpunge! O fi niscai pietre, domn doctor? (Îl priveşte interogativ pe medic.) Pietre la fiere?
MEDICUL: Se poate.
VARVARA: Asta e! Zic să iau trei săptămâni câte o ridiche neagră, s-o rad bine, s-o storc, să beau în fiecare dimineaţă câte o ceşcuţă, pe stomacu' gol! Nici în trei săptămâni, pietrele se macină, ca trecute prin valţu' morii! Aşa?
MEDICUL (chinuit de propria lui durere): Se poate.
VARVARA: Asta e! Da' vezi degetele astea, domn' doctor? Ia uite! Ia uite! S-au strâmbat de tot! Şi încheieturile mă dor, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. O fi reumatism, de-ăla de strâmbă osu'?
MEDICUL: Se poate!
VARVARA: Asta e! Ştiu eu cum să scap de el. Pun zece lame în oţet de mere, las la soare zece zile, adaug zeama de la zece lămâi, lamele se topesc, adaug zece linguri de gaz, las iar zece zile şi, pe urmă, zece seri la rând, mă ung în locu' dureros. Ştii cum trece? Parcă îţi ia cu mâna! Adio durere, toată viaţa!
MEDICUL: Se poate!
VARVARA: Asta e! Of, şi la lingurea mă doare! Dimineaţa, când e burta goală, simt ca o arsură, chiar aici, în coşu' pieptului, de zici că am mâncat jăratic, nu alta. O fi ulcer?
MEDICUL (pipăindu-şi acelaşi loc dureros): Se poate!
VARVARA: Asta e! Păi, dacă iau o sticlă de ţuică de prună, da' ţuică, de vreo şaizeci de grade, şi topesc în ea flori de tei şi anghinare, şi sorb câte o gură înainte de fiecare masă, ca să spele bine buba de pe stomac, până-n şase luni eu cred că nu mai am nimic. Dumneata ce zici?
MEDICUL: Se poate!
VARVARA: Asta e! Domn doctor, vai de maţele mele! O gură de lapte dacă beau, pardon de expresie, fug la privată! O gură doar! Un ou dacă mănânc, uite-aşa mă frământă şi mă bolboroseşte. Cald beau, nu-mi prieşte. Rece beau, nu-mi prieşte! O fi vreo infecţie la maţe, nu?
MEDICUL: Se poate!
VARVARA: Asta e! Ard vreo doi-trei coceni de porumb, iau cenuşa, o pun într-o oală, fierb bine cenuşa, până se face apa moale la pipăit, ca apa de ploaie. Iau cositor, îl topesc într-o lingură, îl arunc în apă! Dacă beau apă de-aia, câte o ceaşcă dimineaţa şi seara, cred că scap de necaz, o să mă bucur şi eu de-o cană de lapte, că am vacă bună, dă douăzeci de litri pe zi. Oare scap?
MEDICUL: Se poate!
VARVARA: Asta e! (Satisfăcută.) Mulţumesc, domn' doctor! A avut dreptate nepoată-mea: stăăăm ca proştii, la ţară, în vârfu' muntelui, şi nu ne ducem şi noi la un doctor mare, să ne tratăm! Orăşenii, una-două, la dispensar. (Medicul se strâmbă de durere, îşi apasă stomacul, Varvara îi observă expresia de om suferind.) Aoleu, domn' doctor, te-o fi durând şi pe dumneata ceva?
MEDICUL (mestecând praful în paharul cu apă): Stomacul!
VARVARA (îi ia paharul din mână chiar când acesta îl duce la gură şi îl varsă la chiuvetă): Mai lasă-le morţii de doctorii domn' doctor! Îţi dau eu ceva, de-ţi ia durerea cu mâna. Păi? Gata cu doctoriile! (Scoate din paporniţă o sticluţă, toarnă în pahar un lichid gălbui, îi dă să bea.) Ştii dumneata ce sunt doctoriile? Boală curată! Să-ţi spun eu ce fac ele pe dinăuntru. Se strâng, sestrâng, se strâng, până năpădesc undeva, pe ficat, pe splină, pe ceva acolo, şi când au năvălit, gata boala în locu' ăla! Te vindeci într-un loc şi te betegeşti în altu'! Uite, bea ceaiu' ăsta, din zece buruieni, pe care-l ştiu de la bunica. Şi ea tot de la bunica ei îl ştia! Cum bei, cum ţi-a luat durerea. (Medicul bea, se strâmbă, nu-i prea gustos.) Cam amară, da' ce bine face! Şi-al meu, într-o zi, tot aşa: „Varvaro, mă arde în coşu' pieptului, mă prăpădesc!“ Fugi, mă, de-aici! Îţi fac eu un ceai... I-a luat cu mâna. (Îl cercetează pe medic.) E? Cum e? Mai bine?
MEDICUL: Ceva mai bine...
VARVARA: De când te doare?
MEDICUL: De vreo trei zile...
VARVARA: Şi să stai dumneata aşa? Dacă te mai doare, să trimiţi după mine, şi te vindec pe loc!
MEDICUL: Unde să trimit?
VARVARA: Varvara, comuna Sudiţii din Râpi. Persoană cunoscută, nu-i nevoie de număr. Mai doare?
MEDICUL: Nu. (Sparge o fiolă, vrea să o bea.) Dacă-mi trece şi durerea de cap, o să mă simt chiar foarte bine!
VARVARA (îi ia fiola din mână, o aruncă în coş): Doctorie pentru o durere de cap, domn' doctor?! Păi, ştii de ce te doare capul?
MEDICUL: Cred că am răcit...
VARVARA: Aş! De la sânge e! Se strânge prea mult sânge în cap. Vine de colo, de colo, se-nghesuie în cap şi apasă pe creier. Ca să-ţi treacă, trebuie să-l dai înapoi, cu o frecţie bună la ceafă. (Îşi scuipă degetele, îi face o frecţie zdravănă medicului.) Scuipi puţin pe degete şi te frecţionezi bine-bine...
MEDICUL: De ce să nu dai cu puţin spirt?
VARVARA: Spirtu' nu-i bun, că nu alunecă. (Îşi scuipă iar degetele, îl frecţionează, medicul se supune docil.) Simţi, aşa, cum se duce durerea?
MEDICUL: E mai bine...
VARVARA: Şi încă ce bine! Acum să-ţi pun şi o prişnuţă cu puţin muştar. (Caută în paporniţă.) Eu nu plec de-acasă fără muştar! E bun la multe! (Presară muştar pe un prosop, îl leagă pe medic la cap.) O să te înţepe puţin, o să se-nroşească pielea, da' asta înseamnă că muştaru' lucrează! Înţeapă?
MEDICUL: Puţin...
VARVARA: Îşi face efectu'! Te mai doare tot aşa?
MEDICUL: Mi-a mai trecut.
VARVARA: Asta e! (Îi frecţionează încet tâmplele, în timp ce şopteşte ceva de neînţeles.) Ptiu! Ptiu! Fugi diavole!... Te-am şi descântat, domn' doctor! Să nu fii deocheat! Câte femei trec pe-aici!... Te mai doare?
MEDICUL: Nu! Mă simt chiar bine.
VARVARA: Ei, dacă te simţi bine, am plecat.
MEDICUL: Mai stai puţin. Ştii ce te rog? Dacă tot m-ai doftoricit, dă-mi ceva pentru ficat. (Îi arată.) Mă doare sub coastă, până aici, în faţă. Ia uite cum s-a umflat...
VARVARA: Ei, păi ăsta nu-i ficatu', domn' doctor! Asta-i fierea, fir-ar ea să fie, că numai rău face! (Caută în paporniţă.) Da' cu mine nu-i merge! Adusesem ceva pentru o vară de-a doua, curieră la fabrica de cuie. Buruienile astea le strâng toamna, târziu, după ce dă bruma. Dacă n-a dat bruma, nu sunt bune. (Toarnă câteva picături într-un pahar, îi dă să bea.) Bea asta, domn' doctor. Are şi gust bun. Aşa... (Umple o sticlă cu apă caldă.) Acum trebuie să pui căldură multă, să se dilate fierea şi să intre la ea fiertura de buruieni. Culcă-te pe sticla asta de apă caldă! Că dumneata n-ai pietre ca mine.
MEDICUL: Dischinezie biliară!
VARVARA: Se poate!
MEDICUL: Fierea leneşă...
VARVARA: Se poate! Da' să nu te mai aud cu tot felul de doctorii, că te nenoroceşti! (Îl conduce la pat, îl culcă, îl înveleşte.) Acum stai aşa lungit, vreo jumătate de oră, şi-ţi ia cu mâna. Te simţi mai bine?
MEDICUL: Mult mai bine.
VARVARA: Nu-ţi spun eu? Nici n-ajung la Sultana, nepoată-mea, că eşti sănătos! (Scoate din paporniţă un ştergar cu ceva în el, o sticlă cu dop din cocean de porumb, le pune pe masă.) Domn' doctor, las aici pe masă ceva pentru dumneata. Că noi, ăştia de la ţară, n-avem cum să ne-arătăm altfel recunoştinţa. Câteva ouă, un ghem de unt, da' unt, nu aşa... Unt de la vaca mea. Ţi-am spus că am vacă frumoasă! O sticlă de fetească neagră, ceva rar, că băiatu' meu are câteva fire de vie în bătătură. Nu, te rog domn' doctor, nu mă refuza! Stai cuminte acolo! O dată am venit şi eu la doctor! Consultată ca acum n-am fost în viaţa mea! Are dreptate Sultana, nepoată-mea. Plec la mine, acasă, la ţară, fac tot ce mi-ai spus dumneata şi, dacă nu mi-o trece, mai vin o dată, să-mi schimbi tratamentu'! Aşa?
MEDICUL: Se poate!
VARVARA: Mulţumesc şi sănătate!
MEDICUL: Vino, te rog, mai aproape! (Scoate un pachet de ţigări Kent şi i-l oferă.) Pentru soţul dumitale! Fumează?
VARVARA: Scoate fum ca o fabrică! (Ia pachetul.) Mulţumesc! Mă grăbesc să-i spun Sultanei ce-am făcut! Bună ziua. (În prag se mai întoarce o dată spre medicul care stă bolnav, legat cu muştar la cap şi cu sticla de apă caldă la fiere.) Săracu' domn' doctor, e bolnav rău. (Iese grăbită.)

Tare am mai ras, Doro, acum avem si leacuri homeopate si ceva savuros de citit. Norocos doctor.      

trebuia s-o fi vazut pe Draga Olteanu Matei in sceneta asta, dementiala a fost    Am cautat-o pe You Tube dar din pacate nu am gasit-o.

Frumos!   Si cu talc!   

Cat adevar in toata povestea. Nu mergeti la doctori, ca ne omoara.